|
Motto:
Certificarea
ROCERT – Parteneriat spre succes !
Declaraţia managementului privind asigurarea imparţialităţii
Scopul principal al Organismului de certificare
sisteme de management (OCS) ROCERT este acela de a veni în
sprijinul economiei româneşti prin evaluarea, şi certificarea
sistemelor de management al organizaţiilor din diferite ramuri de
activitate, în conformitate cu standardele în vigoare
aplicabile cât şi cu cerinţele specifice domeniilor reglementate.
Pentru aceasta, încrederea pe o furnizează sistemul de
certificare promovat de ROCERT atât in rândul
clienţilor săi cât şi a autorităţilor de reglementare şi a
societăţii civile în general este vital .
In vederea
asigurării imparţialităţii managementul de vârf al ROCERT a
stabilit următoarele direcţii de acţiune:
Nominalizarea
Comitetului de Imparţialitate din reprezentanţii principalelor părţi
interesate , ce are drept principala responsabilitate
supravegherea activităţii OCS ROCERT astfel
încât să se prevină orice influenţă financiară sau
comercială care poate afecta imparţialitatea activităţii
OCS ROCERT :
Identificarea
factorilor care afecta imparţialitatea activităţilor
OCS ROCERT şi stabilirea de măsuri preventive
Asigurarea
independenţei activităţilor OCS ROCERT pe trei niveluri :
- Politică , strategie, reprezentare _directorul general
- Evaluare /auditare _ corpul auditorilor coordonaţi de directorul executiv ROCERT
- Decizia privind certificarea / înregistrarea _Comitetul de Certificare
Alocarea responsabilităţii privind decizia
referitoare la certificare unei structuri organizatorice
independente , constituită din reprezentanţi tuturor părţilor
interesate;
Transparenţă în relaţiile cu clienţii;
Transparenţă
privind procedurile ROCERT referitor la tratarea reclamaţiilor şi
apelurilor ;
Asigurarea
competenţei personalului OCS ROCERT astfel încât auditorii
noştri sunt instruiţi şi certificaţi în conformitate cu
cerinţele Organizaţiei Europene pentru Calitate (E.O.Q) .
Pentru prevenirea situaţiilor de imparţialitate ROCERT a identificat
situaţii ce pot apare in activitatea organismului de certificare
ROCERT şi care pot constitui pericol pentru imparţialitatea
organismului şi a stabilit măsuri preventive astfel :
- Pericolul propriului interes, dacă cel puţin
unul din membrii echipei de evaluare este acţionar sau are alte
interese de natură financiară legate de solicitantul sau furnizorul
certificat.
De asemenea este considerat conflict de interes atunci când unul
din membrii Comitetului de Certificare este acţionar sau are alte
interese financiare cu solicitantul .
Pentru rezolvarea acestei situaţii conflictuale se au în vedere următoarele acţiuni:
* nu va fi nominalizat nici un membru al Comitetului de
Certificare în echipele de evaluare; în situaţia în
care acesta va fi nominalizat în echipele de evaluare respectivul
membru nu va putea face parte din Comitetul de Certificare care va lua
decizia privind acordarea/neacordarea certificării. Consiliul de
Administraţie va desemna un alt membru (de obicei cel supleant) pentru
grupa de interes respectivă.
* în situaţia în care unul din
membrii Comitetului de Certificare are interese în activitatea de
certificare a organizaţiei din care acesta face parte, respectivul
membru va fi suspendat, la sesizarea Directorului General, pentru
luarea deciziei, urmând ca Consiliul de Administraţie al ROCERT
să desemneze un alt reprezentant al grupei de interese reprezentată
membrul Comitetului de Certificare.
Se defineşte ca şi conflict de interes situaţia în care, unul din
asociaţii ROCERT este acţionar, proprietar sau manager de vârf a
unei organizaţii care doreşte certificare prin intermediul ROCERT.
Pentru rezolvarea acestei situaţii conflictuale se au în vedere următoarele acţiuni:
* nu se vor efectua servicii de certificare
organizaţiilor ai căror proprietari, acţionari sau manageri de
vârf sunt şi asociaţi ai ROCERT.
Se defineşte ca şi conflict de interes situaţia în care, unul din
asociaţii ROCERT _Lucian Niţu şi Mirela Radu sunt implicaţi in
activitatea de evaluare ca şi auditor
Pentru rezolvarea acestei situaţii conflictuale se au în vedere
următoarele acţiuni: decizia cu privire la acordarea /neacordarea
certificării este luată de Comitetul de certificare
- Pericolul analizei propriei activităţi situaţia în care
cel puţin unul din membrii echipei de evaluare a furnizat servicii de
consultanţă pentru proiectarea, implementarea sau menţinerea sistemului
calităţii, solicitantului sau furnizorului certificat. De asemenea, se
defineşte ca şi conflict de interes participarea cel puţin a unuia din
membrii Comitetului de Certificare în echipele de evaluare.
Pentru rezolvarea acestor situaţii conflictuale care poate apare se au în vedere următoarele acţiuni:
* nu va fi nominalizat în echipa de
evaluare auditorul care se află într-una din situaţiile de mai
sus;
* la baza deciziilor de selectare şi aprobare
a membrilor echipei de audit va sta declaraţia de confidenţialitate,
codul deontologic al auditorului şi declaraţia de imparţialitate;
* se poate face excepţie privind selectarea
membrilor echipei de audit numai în cazurile în care au
trecut minim doi ani de la acordarea serviciilor de consultanţă de
către cei care vor fi selectaţi în echipele de evaluare.
* nu va fi nominalizat nici un membru al
Comitetului de Certificare în echipele de evaluare; în
situaţia în care acesta va fi nominalizat în echipele de
evaluare respectivul membru nu va putea face parte din Comitetul de
Certificare care va lua decizia privind acordarea / neacordarea
certificării. Consiliul de Administraţie va desemna un alt membru (de
obicei cel supleant) pentru grupa de interes respectivă.
- Pericol de familiaritate (sau
încredere) pericol ce provine de la o persoană sau organism ce
este familiar cu altă persoană ce este implicată în evaluarea
dovezilor de audit.
Se defineşte ca şi
conflict de interes situaţia în care persoana desemnată
într-o echipă de evaluare sau Comitet de Certificare este angajat
permanent, colaborator sau foloseşte produsele sau serviciile
organizaţiei care solicită certificare.
Pentru rezolvarea acestei situaţii se au în
vedere următoarele acţiuni: nu va fi nominalizat în organisme
proprii ale ROCERT nici o astfel de persoană, rezolvare care cade
în sarcina Directorului General.
Se defineşte ca şi posibil
conflict de interes intre ROCERT SI ARC – societate care
prestează activităţi de consultanţă şi instruire.
Pentru rezolvarea acestei
situaţii se au în vedere următoarele acţiuni _nu vor fi primite
cereri de certificare de la organizaţii care au beneficiat de
consultanta din partea ARC.
- Pericolul de intimidare pericol
ce provine de la o persoană ce este supusă direct sau
indirect unei presiuni
cum ar fi spre exemplul înlocuirea sau raportarea către superiori
Se defineşte ca şi conflict de interes situaţia în care ROCERT
foloseşte personal colaborator al altui organism cu activitate similară
sau personal colaborator al ROCERT este folosit de către alt
organism concurent.
Pentru rezolvarea acestei situaţii se au în vedere următoarele
acţiuni: evitarea pe cât posibil a acestor situaţii, iar în
cazul în care nu este posibil se va rezolva situaţia prin
completarea unor declaraţii de confidenţialitate date de către
personalul implicat.
Conducerea
ROCERT se angajează să asigure ca toţi angajaţii să pună în
aplicare politica firmei, în toate activităţile pe care le
desfăşoară. Directorul General răspunde de instruirea şi implementarea
privind politica privind asigurarea imparţialităţii
Pentru a respecta şi a veghea la asigurarea imparţialităţii,
managementul ROCERT asigură de întreg sprijinul său Comitetul de
Imparţialitate pentru a contracara orice tendinţă de influenţare
a obiectivităţii activităţilor de certificare.
Bucureşti - 15/12/2008
Lucian Niţu
Director General ROCERT
|